Din copilaria lui Stefan cel Mare

Cand era de 10 ani, Stefan se arata istet si plin de nazbatii: nu gaseai in sat copil netrantit de el.

De la o vreme a fost luat din satul Borzestii, tinutul Bacaului si dus la Suceava, din Bucovina unde tatal sau avea scaunul domniei. Nici aici nu s-a domolit. Cand era intre copii nu stia multe, si daca nu se dadeau biruiti, ii trantea la pamant. Asa de mester era la tranta, incat nu se gasea nimeni sa-l intreaca si sa-l biruiasca.

Se duse vestea in lume, ca feciorul mariei-sale e voinic si amarnic, iar adesea ii auzeau zicand: “ce-a fi de el cand va ajunge mare?”

Se stie apoi ca tatal sau, Bogdan-voievod, a fost omorat la o petrecere de Aron, care a ajuns in locul lui voda. Cum se vazu acesta pe scaunul domniei, cauta valvartej sa-l omoare pe Stefan. Ostasi scump platiti erau pusi sa-i aduca capul. Stefan alase de una ca asta si se facu nevazut. Si umblau trimisii peste tot locul. In cele din urma aflara ca Stefan pornise spre Tara de Jos si ca niste drumeti ar fi vazur un baietandru de vreo 12 ani, alergand pe drumuri. Cum simti Stefan ca ostasii cu porunca domneasca se apropie, pe nebagate de seama se ascunse intr-o caruta incarcata cu saci si acoperita cu paie. Cum ajunsera sirul de carute, trimisii incepura sa scormoneasca prin carute, cu niste sulite ascutite. Vazand ca din carute nu iese nici un tipat de om, mai intrebara ce mai intrebara pe drumeti si isi cautara de drum.

Dupa o bucata buna de drum, numai ce vede un caraus ca din caruta lui tot picura necontenit sange. Cand cauta, ce sa vada? Un baiat impuns in soldul piciorului, de unde sangele curgea inca. Atunci cu totii pricepura pricina si se minunau intre ei: cum de n-a zis nici carc, atunci cand l-au impuns. Si dandu-i ingrijire l-au dus tot ascuns pana la Galati. Aici le-a spus toata intamplarea si drumetii cu carutele i-au spus de unde veneau.

Cand Stefan ajunse voievod peste Moldova, a dat la toti acei drumeti mosii din belsug si ranguri de boierie, caci zicea el: “Cu credinta mi-ati fost la mare cumpana si omul la nevoie se cunoaste ce fel e”.

Legende populare romanesti